Ai ratat termenul MTD din 7 august? Anul acesta nu sunt penalizări. Următorul termen: 7 noiembrie. Vezi ce ai de făcut

Un contabil care îți explică ce semnezi

Suntem Alex și Anca Prodan, soț și soție, contabili în Bristol din 2019. Am trecut și noi prin primul self-assessment, prin scrisorile de la HMRC pe care le citești de trei ori și tot nu ești sigur, prin toate.

De atunci am ținut actele pentru peste 400 de firme, de la șoferi cu un singur van până la agenții cu zeci de angajați. Prețul e fix, stabilit în scris, iar întrebările nu costă nimic. Poți întreba de câte ori vrei.

Alex Prodan la birou
Alex
Anca Prodan la birou
Anca
5.0din 30 de recenzii pe Google 400+firme din 2019 încoace Preț fix, stabilit în scris Vorbim română și engleză

Ce auzim cel mai des

Cam toți clienții care vin la noi de la alt contabil spun același lucru, în trei variante.

  • „Nu înțeleg ce plătesc." Vine factura, dar nu știi ce s-a lucrat sau de ce costă atât. Și parcă ți-e jenă să întrebi.
  • „Nu mai sun, că mă costă." Ai învățat că fiecare telefon apare pe factură, așa că nu mai suni. Iar problemele ies la iveală în ianuarie, când sunt scumpe.
  • „Contabilul nu mai răspunde." Cineva ieftin, găsit pe un grup de Facebook, care exact în ianuarie nu mai ridică telefonul.

Ce facem noi diferit

La noi prețul e fix și îl primești în scris înainte să începem. Întrebările sunt incluse în preț, nu pe factură. Și dacă un serviciu de-al nostru nu-ți folosește la nimic, îți spunem direct, chiar dacă noi am fi câștigat din el.

MTD a început în aprilie. Ce înseamnă pentru tine

Dacă ești self-employed sau ai chirii și treci de 50.000 de lire pe an, HMRC vrea de acum evidență digitală și un raport la fiecare trei luni. Atenție, se calculează la venitul brut, înainte de cheltuieli, nu la profit. Aici se încurcă multă lume.

Primul termen a fost pe 7 august, următorul e pe 7 noiembrie. Foarte mulți nu au trimis nimic. O parte nici nu au știut că există așa ceva, și sincer, nu e vina lor.

Vestea bună: HMRC spune negru pe alb că anul fiscal 2026/27 nu aduce amenzi pentru rapoartele trimestriale ratate. Punctele de penalizare încep abia din 2027/28, și abia la patru puncte plătești 200 de lire.

Adică ai un an întreg în care greșelile nu costă nimic. Noi l-am folosi ca să punem actele în ordine fără grabă și fără panică.

Sursa: HMRC, Penalties for Making Tax Digital for Income Tax.

Ce facem

Contabilitate lunară

Conectăm contul bancar și lucrăm actele în fiecare lună. Tu nu instalezi și nu înveți niciun program.

Self Assessment și MTD

Tax return-ul anual și cele patru rapoarte trimestriale către HMRC. Le pregătim noi, tu doar le aprobi.

Firme limited

Conturi anuale, corporation tax, confirmation statement, plus tax return-ul personal al directorului.

Salarii (payroll)

Fluturași, raportări RTI, pensii auto-enrolment. Săptămânal sau lunar, cum îți plătești oamenii.

CIS (construcții)

Declarațiile lunare CIS și, partea care contează, recuperarea taxei care ți s-a reținut la sursă. Se pierde incredibil de des.

TVA

Declarații de TVA, schema potrivită pentru firma ta și reverse charge pentru construcții.

Lucrăm mai ales cu transport, construcții, sănătate și agenții de recrutare. Dacă ești din alt domeniu, întreabă-ne oricum, îți spunem sincer dacă te putem ajuta.

MTD pentru self-employed

Toate prețurile sunt lunare și fără TVA.

Starter

Îți ții singur actele, noi verificăm și trimitem

£50/ lună

plus TVA

  • Program configurat și bancă conectată
  • Verificare lunară a tranzacțiilor
  • Toate cele 4 raportări trimestriale
  • Declarația finală
  • Suport pe email
Vorbește cu noi

Premium

Vrei cifre lunare și pe cineva cu care să le discuți

£130/ lună

plus TVA

  • Tot ce include Complete
  • Rapoarte de management detaliate
  • Ședințe trimestriale de strategie
  • Planificare fiscală
  • Analiză anuală
Vorbește cu noi
Pentru firme limited, payroll și CIS prețul depinde de mărimea afacerii, așa că îl stabilim după o discuție. Îl primești în scris și nu se schimbă fără să vorbim.

Ce spun oamenii care lucrează cu noi

★★★★★

„O echipă de profesioniști! Foarte buni pe domeniul de contabilitate, chiar recomand cu încredere 100%. Succes întregii echipe!"

Lucian Moraru, recenzie pe Trustpilot
★★★★★

„Recomand! Alex este un profesionist și este foarte deschis să te ajute și cu cele mai mici detalii. Serviciile sunt oferite foarte prompt și la prețuri accesibile."

Ana Codreanu, recenzie pe Trustpilot
★★★★★

„Cu un mix perfect de profesionalism și căldură umană, Alex și Anca au devenit nu doar partenerii mei de afaceri de încredere, dar și prieteni. Vă recomand cu toată inima serviciile lor."

George Cojocaru, recenzie pe Trustpilot

Întrebări frecvente

Nu. Cu noi poți vorbi și scrie doar în română, mulți clienți așa fac. Spre HMRC și Companies House totul pleacă în engleză, la standardul de aici. Dar ție îți explicăm pe românește ce am trimis și de ce.

Deloc. Avem clienți din Aberdeen până în Southampton. Totul merge pe WhatsApp, email sau telefon, iar actele se semnează online. Nu trebuie să vii nicăieri.

Mult mai ușor decât crezi. Tu trimiți un singur email contabilului actual, noi facem restul: cerem documentele, ne înregistrăm ca agent la HMRC și mergem mai departe. Contabilii își predau clienți între ei tot timpul, nimeni nu se supără.

Da, și crede-ne, nu ești nici primul, nici cel mai grav caz. Reconstruim evidența din extrasele de bancă, depunem ce lipsește și vorbim noi cu HMRC unde e nevoie. Cu cât ne apucăm mai repede, cu atât te costă mai puțin.

Trimite-ne un mesaj

Cu sau fără diacritice, cum îți e mai ușor. Răspundem în cel mult o zi lucrătoare.

Datele tale sunt folosite doar pentru a răspunde la această cerere. Vezi politica de confidențialitate.

Sau sună la 0117 374 1280 ori scrie pe WhatsApp.

Vorbește cu noi WhatsApp